Petrecere cu peripetii

Miramagica Oraselul Copiilor    07-04-2019    10:30


Începând cu 7 aprilie, diminețile de duminică devin de poveste pentru cei mici, căci trupa Pam Pam aduce în fiecare lună câte două spectacole de teatru interactiv pe durata cărora copiii cântă, dansează și au parte de fel de fel de peripeții alături de personajele preferate.

Prin intermediul muzicii și al teatrului, micuții vor trece prin numeroase aventuri alături de cele trei personaje principale: Vio (vioara), Kito (chitara) și Pia (pianul) iar pinguinul Pam-Pam și ursul panda Bum-Bum sunt mascotele trupei care îi cuceresc pe copii prin replicile lor savuroase.

În spectacolul de pe 7 aprilie, Petrecere cu peripeții, Pia, Vio și Kito, se distrează la ziua de nastere a lui Kito, la înălțime, într-un balon cu aer cald. Spectatorii participă împreună cu actorii la cele mai interesante petreceri de pe glob, însoțiți de muzică și dansuri specifice din India, China și continentul African. Spectacolul are durata de 60’ și este recomandat copiiloe peste 4 ani.

Accesul la spectacole se face pe baza unui bilet în valoare de 30 lei/persoană, sau 50 lei/copil, pentru cei ce vor să aibă, ulterior, acces nelimitat, în ziua respectivă, la atracțiile locului de joacă . Biletele se găsesc pe www.bilete.ro sau la recepția Miramagica Orășelul Copiilor.

BILETE: https://www.bilete.ro/petrecere-cu-peripetii/

Parteneri media: Itsy Bitsy, Copilul.ro, Clopotel.ro, SuntParinte.ro, kidmagia.ro, solonaria.ro, Blog Laura Frunză, Modern Dads, Margot, Sfatul mamicilor, acasa.ro, Eva.ro, PRwave, IQool, InOras.ro, Bucuresti – bucuresteni.ro, Coțofana urbană, România Pozitivă.