Fii un parinte altfel – alege metode inedite pentru timpul liber al copilului tau

De vorbă cu Daisy

După ce am devenit părinte, brusc, zilele au început să treacă cu un ritm şi mai alert decât cel cu care eram oarecum obişnuită. Am adăugat pe lista zilnică cu to do” câteva activităţi în plus şi ceva mai multă oboseală ”creativă”.

La un moment dat, nici nu mai ştiam când suna alarma pentru a ne trezi, când lăsam copilul la grădiniţă, când îl luam de la grădiniţă şi îl duceam la pian şi când, după ce mergeam la job, stăteam cu orele în cadrul unor întâlniri cu parteneri de afaceri, trebuia şi să gătesc cina, să aranjăm lucrurile prin casă şi să citim poveşti de culcare.

Într-o zi, m-am oprit, în mijlocul acestei rutine şi… am realizat: zilele treceau, bifam cu responsabilitate tot felul de activităţi, dar nu mai ştiam exact care este timpul liber al copilului meu, care este timpul nostru liber. A merge la pian este timpul lui liber? A învăţa engleză face parte din timpul lui liber? A face repetiţii pentru trupa de teatru este timp liber?

Am înţeles că eram cu toţii confuzi şi, cu asumare, am reprioritizat programul. Înainte să mă gândesc la ce avem de făcut în timpul programului, pun pe listă ce ne-ar face fericiţi în timpul nostru liber.

Aşa, am realizat că este foarte uşor să fii părinte pur şi simplu sau să fii părintele pe care l-ai avut şi tu, dar este cu adevărat o provocare să fii un altfel de părinte. Şi merită, credeţi-mă!

L-am implicat şi pe Alex în realizarea programului, iar asta l-a ajutat să îşi îndeplinească cu mai multă responsabilitate activităţile de zi cu zi pentru că ştie ce îl aşteaptă în timpul lui liber. Bineînţeles, fără să îi creăm aşteptări false sau măreţe – timp de calitate înseamnă timp petrecut împreună pentru pasiuni mărunte, dar care aduc multă bucurie. Nu mă refer azi la vacanţe petrecute împreună.

Pe scrut (puteţi alege oricare vi se potriveşte cel mai bine):

  1. Ne trezim cu 10 minute mai devreme şi facem un dans de înviorare!
  2. Facem poze împreună, în fiecare zi. Nu numai selfie-uri, ci şi tuturor acelor aspecte din jurul nostru care ne plac foarte mult.
  3. Gătim cina împreună. Dar, cel mai mult, ne place să facem pâine sau biscuiţi împreună pentru că procesul de frământare şi coacere are ceva magic atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Ne plac mult şi sărăţelele cu caşcaval! După ce le coacem – ducem o porţie şi colegilor de la şcoală, iar Alex este foarte fericit şi mândru pentru că le oferă ceva făcut chiar de el însuşi. Rar îl văd atât de satisfăcut, iar când îmi spune “Sunt făcuţi de mine!” ştiu că timpul lui liber a avut valoarea corectă.
  4. Ne jucăm, măcar o dată pe zi, jocurile copilăriei originare – ne jucăm de-a doctorul, ne imaginăm că navigăm pe o barcă sau inventăm împreună poveşti. Nu chiar întâmplător, ci gândidu-ne: suntem pe mare în vapor – ce vedem?!; suntem în mijlocul unei furtuni – ce simţim? Suntem în balonul cu aer cald – cum este senzaţia?
  5. Stăm la cort, chiar în casă. Ne uităm la stele şi povestim despre galaxii. Luăm globul pământesc cu bec în interior şi ne imaginăm în ce ţări vom călătorii – şi ce am putea vedea în fiecare dintre ţările la care visăm!
  6. Avem o seară de film în familie. Mai ales în preajma Crăciunului, ne place să vedem sau să revedem cele mai frumoase filme de Crăciun, printre care, sigur nu lipseşte “Singur acasă!”.
  7. Avem, pe lună, o petrecere pentru a dansa în familie. Ne place mult să dansăm, de aceea am încercat să îi transmitem lui Alex, de foarte mic, magia dansului: cum dansând te poţi simţi liber, mintea şi corpul tău se întâlnesc în cel mai curat mod şi, mai presus de orice, te poţio exprima pe tine, chiar aşa cum eşti tu.
  8. Cântăm împreună seara, înainte de culcare. În această perioadă cântăm colinde şi alegem mereu varianta de tip karaoke cu microfonul. Lui Alex i se pare foarte distractiv.

O altă metodă de a petrece timp de calitate alături de copilul tău este să mergeţi împreună la spectacole de teatru, de teatru muzical, de operă sau balet.

Cele mai distractive sunt spectacolele interactive, unde copiii pot fi parte din piesa de teatru şi pot învăţa o mulţime de lucruri educative. Uneori, chiar şi noi, părinţii învăţăm împreună cu ei. Sau măcar ne reamintim. Este o metodă eficientă pentru a uita de treburile noastre zilnice şi de lista cu „to do-uri”.

Un astfel de spectacol am creat prin trupa Pam-Pam care aduce în România, piese de teatru educative, prin muzică şi dans. Trupa Pam-Pam înseamnă mult mai mult decât atât, vă invităm să vedeţi cu ochii voştri şi să auziţi cu urechile voastre cel mai frumos spectacol muzical interactiv pentru copii „Petrecere cu peripeţii!”

Altfel spus, timp liber de calitate înseamnă şi activităţi artistice. Iar, activităţile artistice au un plus de valoare foarte important: sunt în acelaşi timp şi distractive, şi educative. Copiii rămân cu învăţăminte în urma fiecărui spectacol, după vizionarea spectacolului, părinţii pot discuta subiecte interesante cu cei mici, ca o continuare a spectacolului – dezbateri de viaţă de genul: ce înseamnă să fii prieten, să fii generos, să împarţi?!

Tocmai de aceea, am înfiiinţat trupa Pam-Pam, pentru a creea un liant între timpul liber şi educaţie, contopindu-le şi dezvoltându-le.